Ciuperci cu usturoi, trase la tigaie

Ciuperci cu usturoi

ciuperci cu usturoi

Pin shares Ciuperci la tigaie cu vin și usturoi. Cum ciuperci cu usturoi fac ciupercile sote la tigaie cu usturoi și vin E ceva timp de când tot fac rețeta asta de ciuperci la tigaie cu vin și usturoi dar până acum nu am reușit s-o pun pe site.

ciuperci cu usturoi

Ba nu ajungeam să fac poză, ba nu îmi placea cum arată poza, ba, la un moment dat am avut chiar ghinionul să am o poza mai drăguță dar să pierd originalul. Problemele pe care le-am avut anul trecut la ciuperci cu usturoi calculatorului m-au lăsat fără o serie de poze și a trebuit să refac toate rețetele.

tratamiento del virus del papiloma humano en la mujer

Una dintre ele este și ciuperci cu usturoi, atât de simplă, de gustoasă și de ușor de făcut, rețeta de ciuperci la tigaie, pe care o să v-o spun astăzi. Mare lucru nici nu e de povestit, drep să zic.

Reteta de Ciulama de Ciuperci cu Usturoi

Se iau niște ciuperci, se curăță sau spală după preferințe se taie sau nu, în funcție de cât de mari sunt, se pun în tigaie în niște ulei încins, în care am perpelit mai devreme niște usturoi și se gătesc.

Iar spre final adăugăm și niște vin alb ca să le dăm un gust mai bun.

ciuperci cu usturoi

Cum zicea, simplu, rapid, ușor de făcut. Ciuperci la tigaie cu vin și usturoi.